Cine oprește „tiki-taka”?** Spania poate deveni prima națională din istorie care câștigă trei turnee finale consecutive

Cine oprește
  • Publicat:
  • Actualizat:

Reprezentativa Spaniei a reinventat fotbalul în ultimul deceniu, folosindu-se de vestita „tiki-taka” brevetată de Xavi, Villa, Fabregas și Iniesta. Cu un joc de posesie fenomenal, naționala „roja” a câștigat ultimul Campionat European și ultimul Campionat Mondial, pregătindu-se acum să-și apere primul trofeu, la Euro 2012, în Polonia și Ucraina.

În iulie 2008, Spania a urcat pe locul 1 în clasamentul FIFA Coca-Cola, pentru prima dată în istoria țării. Ibericii au devenit cea de-a șasea națiune care a condus ierarhia fotbalului mondial, dar prima care a obținut acest statut fără să câștige Cupa Mondială! Între noiembrie 2006 și iunie 2009, naționala Spaniei a stabilit un record de 35 de meciuri conseuctive fără înfrângere, cu care a egalat performanța reușită în prealabil de Brazilia (1996). În seria de invincibilitate au fost incluse și 15 victorii la rând, printre victimele spaniolilor numărându-se Anglia (1-0), Franța (1-0) și Germania (1-0). Șirul a fost stopat de o înfrângere surprinzătoare suferită în fața Statelor Unite ale Americii, scor 0-2, la Cupa Conferderațiilor din 2009, unde ibericii au terminat pe 3.

CEA MAI MARE DEZAMĂ‚GIRE, ÎN 1982

În 1976, Spania a fost aleasă gazda Campionatului Mondial din 1982, care a aliniat la start 24 de echipe. Așteptările în rândul spaniolilor au fost foarte mari, dar naționala antrenată de Jose Santamaria a capotat în faza a doua a grupelor, unde a pierdut în fața Germaniei de Vest și a remizat alb cu Anglia. Au urmat apoi sferturi la CM 1986, optimi în 1990, din nou sferturi în 1994, iar patru ani ani mai târziu, eliminarea din faza grupelor la Coupe du Monde. După sfertul de finală din Japonia și Coreea de Sud (2002), ibericii au terminat pe locul 9 Mondialul german din 2006, moment în care a început ascensiunea uluitoare a acestora.

DOUĂ‚ TURNEE, DOUĂ‚ CUPE

Nașterea „Generației de Aur” a Spaniei a avut loc la scurt timp după Campionatul Mondial din 2006. Eliminarea prematură, din optimi, l-a făcut pe selecționerul Aragones să înțeleagă faptul că, în comparație cu robuștii nemți, englezi și italieni, naționala Spaniei stă mult mai prost la capitolul forță fizică. Neajuns pe care Aragones l-a echilibrat printr-un joc de pase elaborat, bazat pe posesie prelungită, menită să desfacă așezările adversarilor. Monopolizarea balonului a dus la naștererea fenomenului „tiki-taka”, care presupune un joc de pase scurte, concentrat pe căutarea culoarelor surprinzătoare și pe penalizarea greșelilor adversarilor, prin ridicarea tempo-ului de joc în momentele cheie. Specialistul Rapahel Honigstein a descris stilul de joc propagat de Aragones drept „o îmbunătățire semnificativă a fotbalului total jucat de Olanda în anii ’70, când sistemul echipei conduse din teren de Cruyff presupunea o mișcare permanentă pe teren a jucătorilor, care provocau derută în defensivele adverse”. Deloc întâmplător, „părintele” fotbalului total, Cruyff, a devenit ulterior managerul Barcelonei, între 1988 și 1996.

SPECTACOL DOAR CU 1-0

Prin implementarea noului stil de joc, Spania a cunoscut un succes total la Euro 2008, unde a cucerit trofeul după finala cu Germania (1-0). Ibericii au încheiat turneul cu cinci victorii și o remiză în șase partide, reușind o medie de două goluri marcate pe meci (12 în total). Xavi, Iniesta, Casillas și Ramos au sărbătorit la Madrid cucerirea celui de-al doilea trofeu european din istoria țării, dar perioada de dominație a Spaniei abia începea! La Mondialul din Africa de Sud, Spania s-a calificat în faza eliminatorie de pe primul loc, din grupa cu Chile, Elveția și Honduras. A urmat apoi o lecție de fotbal tactic, presărat cu execuții tehnice de mare rafinament. Echipa lui Vicente del Bosque a eliminat Portugalia din optimi (1-0), Paraguay din sferturi (1-0) și Germania din semifinale (1-0), pentru a-și adjudeca după prelungiri finala cu Olanda (1-0), prin golul victorios reușit de Iniesta la Johannesburg. Doi ani mai târziu, Spania are șansa de a realiza un nou record istoric: câștigarea a trei turnee finale consecutive, prin cucerirea Euro 2012.

2 naționale de fotbal au câștigat ediții consecutive ale Campionatului Mondial: Brazilia (1958, 1962) și Italia (1934, 1938)

128 de selecții are Iker Casillas, jucătorul cu cele mai multe meciuri din istoria Spaniei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani:
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani: "Decât să mănânc covrigi"
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Fiica de 21 de ani a lui Leonard Doroftei şi-a dezvăluit secretul frumuseţii. Cum se menţine în formă Vanessa Doroftei
Fiica de 21 de ani a lui Leonard Doroftei şi-a dezvăluit secretul frumuseţii. Cum se menţine în formă Vanessa Doroftei
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor…
Doliu în muzica populară. S-a stins o mare voce: Cerul a câștigat un înger!
Doliu în muzica populară. S-a stins o mare voce: Cerul a câștigat un înger!
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea…
×